"O forma apare
...si alta dispare.
O stare sufleteasca
...se topeste in alta.
Un sunet trece
...in altul
Si nicaieri, nimic nu ramane fix,
poate numai lumina
stelelor si instinctul
din toate fapturile vii
care spune:
MERGI INAINTE!"
(John Galsworthy)
O noua etapă din viaţa mea a început... Fluturaşul şi-a pregatit aripile pentru a zbura spre noi orizonturi şi iată că încetul cu încetul şi-a luat îndemnul ajungând şi la liceu...
Iata-mă ajunsăşi aici...intr-un loc în care mai demult, nici nu visam că voi ajunge ...Visurile şi idealurile mele se îndreptau cu totul spre alte orizonturi... Privesc un breloc rătăcit printre lucrurile uitatepe un birou rămas singur şi el ,inscripţionat cu trei cu cuvinte care urmau, poate, să mă definească ...
A fost ciudat la început...douazeci şi opt de suflete si feţe diferite, dar au trecut totuşi primele două săptămână mai repede decât mă aşteptam...
Week-endul s-a terminat şi iată că pentru încă o săptămână alte lucruri noi mă vor aştepta...
Speranţa este una dintre şansele pe care le are omul de a fi fericit.Dintotdeauna speranţa a fost considerată una dintre cele mai valoroase trăsături ale personalităţii umane, singura care poate, de altfel, să asigure trecerea noastră prin încercările la care viaţa ne supune. Ea este izvor de energie.Mă gândesc la bolnavii care au aflat un diagnostic cutremurător şi la cei dragi lor, care le sunt aproape. Dacă nu ar exista o raza de speranţă , nimeni nu ar mai găsi puterea să lupte. Dacă fără lumină ne-am târî prin obscuritate, fără speranţă ne-am târî prin abisurile neputinţei.
Am doar 15 ani
I am crazy, zambesc şi n-am nevoie de mulţi bani...
Timpul nu-mi stă în drum
Am şoseaua mea ,doar c-un singur sens, mă va duce undeva
De-a VIII-a am trecut uşor
Am avut prieteni si mult spor
Şcoala s-a terminat
A trecut banchetul ,in urmă ne.a lăsat...
Refren:
Visele mele
Se împlinesc
Cât bat din palme sau cât clipesc!(cred)
Inspir(respir) iubire,
Expir(manânc) iubire,
Va dau la toti si va molipsesc.
Nimic in lume
Nu ma opreste
Să urlu tare SUNT FERICITĂ!!!
Nu-mi strigaţi ce să fac,
Fiindca timpu-i un ac
Iară noi suntem aţa din el!
Ziua când v-am văzut
Inima mi s-a urcat în gât
Şi n-a mai coborât
Bate acolo sus , iar când vă revad cinci bătăi pe minut în plus:D:)
Refren:
Numai pentru noi ,
Timpul să se-oprească intr-o joi?
Şi să îl păcălim,
Să-i dăm drumul din nou şi să o ia din loc doar când om vrea sa ne despartim!
Oare se gândeşte cineva la zilele, orele, minutele, secundele peste care trecem şi la care nu ne vom mai întoarce niciodata? Oare tu, cel/cea care citeşti acum ştii că azi va trece şi nu se va mai întoarce? Oare cei care se gândesc la asta, fac lucruri însemnate astfel încât atunci când vor privi în urmă o vor face cu mândrie ştiind că au realizat ceva de care vor fi mandri peste ani, că nu au trecut prin acea zi fără a lăsa ceva în urmă, că au facut pe cineva fericit? Oare?
Vitamin C - Graduation (Friends Forever) Asculta mai multe audio Diverse Cu paşi greoi am ajuns la sfârşit. Nici acum nu realizez că s-a terminat. Ochii-mi rătăciţi caută în juru-mi urmele unui trecut grozav , iar cu mâinile crispate incerc parcă, să chem amintiri nemaipomenite. Mergeam, gândurile îmi erau amestecate. Un bătrân cu capul albit de vreme m-a oprit. -Ştii, îmi spuse el, pe măsura ce înaintăm, trecutul se şterge în măsura indepărtării, ca un peisaj prin care trecem. Peste ani, vei înţelege că timpul este crud, nimeni şi nimic nu îi poate sta in cale, el îşi urmează cursul indiferent de ceea ce se întâmplă. Uite, iarnă e aici (şi îmi arătă părul) şi niciodată primăvara nu va mai sosi. În viaţă este necesar să priveşti înainte. Menţineţi optimismul şi vei reuşi, însă păstrează-ţi amintirile vii în suflet, deoarece ele îţi vor hrăni sufletul atunci când vei simţi că nu vei mai avea putere. Şi a disparut. Intr-adevăr, amintirile îmi vor hrani întotdeauna sufletul. Nu cred că va uita nimeni toate peripeţiile prin care am trecut împreună şi cum am reuşit sa o scoatem la capăt de fiecare dată. Să nu uitaţi: I will miss you all!
Eu simt? Da, simt cum mai este puţin şi se termină, dar nu vreau să accept asta. Păcat că trebuie să vină o zi când se termină ceva atât de frumos şi păcat că anii trec şi nu ne dăm seama cum ne trăim viaţa si clipele, căci niciodată nu ne mai întâlnim cu ele. Oricât timp ar trece, amintirile rămân pentru totdeauna si este destul de trist când îţi dai seama că totul s-a treminat şi că niciodată nu va mai fi cum a fost... Ţie iţi pare rău? Să vedem spre cine se îndreapta acestă leapşa.Către Nikol, Oriana, Geanina Codita, chiar Raza de soare dacă doreşte si către cine citeşte acum această postare.
Astazi este 1 iunie- o zi speciala pentru bloguletul meu... Este ziua lui de nastere, implineste 6 luni,6 luni de cand ne scriem reciproc asa ca vreau sa.i spun La multi ani pentru ziua lui, dar si pentru 1 iunie, deoarece e si el un copil, la cele 6 luni ale sale.:D.Imi aduc aminte de primul gand , prima insemnare pe blog.Mintea.mi vroia sa impartaseasca ceva, vroia sa se elibereze de ganduri, mainile.mi timide incercau sa scrie ceva. Prima postare era despre mine, pe care am sa o impartasesc si acum cu voi, pentru cei care au intrai in ,,casuta cu ganduri" mai tarziu.
Simplu:eu Cineva m.a intrebat:Cine esti tu?Credeam k stiu,ce mare lucru sa spun cn sunt,totusi n.am putut da un raspuns.Intotdeauna am stiut cine sunt altii,cum sunt ei,ce pot ei sa faca si ce vor ei sa faca...dar am uitat de mine ,de puterile si de visele mele. Cine sunt eu?Cineva care rade,viseaza,traieste,o persoana care are prieteni. Bine...dar asta se vede din exterior,ce vad altii,dar eu...eu cum sunt,de fapt,vazuta din interior?Intotdeauna mi.a fost greu sa ma descriu.poate nu consider ca ma cunosc atat de bine ,incat sa pot face o autodescriere cu o oarecare precizie. Cand eram mica,obisnuiam sa desenez pe asfalt chipuri de oameni,insa oare s.a chinuit cineva vreodata sau m.am chinuit cumva,vreodata sa desenez un suflet?e mic,e mare,are culoare,stie sa vorbeasca? Odata,mi.am luat inima in dinti,intr.o seara si l.am invitat la o discutie pt k mi se parea putin ciudat sa port ceva in mine si sa nu il cunosc indeajuns.La inceput mi.a fost putin teama,puteam sa gesesc ceva care sa ma infricoseze sau puteam sa nu gasesc nimic.Am realizat ca lumea mea interioara nu putea sa se supuna unui test exterior;stia tot ce trebuie sa stie pt a.i fi bine si se obisnuise sa invete din propriile greseli,pe care se pare ca le facea intentionat tocmai pt a.si da in permanenta lectii de viata. Ni ciodata nu am stiut cu adevarat ce port in mine,pt ca de multe ori mintea mea refuza sa.mi vorbeasca,se organizeaza singurica acolo,eu primind doar raspunsurile si punandu.le in practica. La multi ani tutror copiilor din lume!
Am cam lipsit saptamana asta pentru ca am fost mai mult plecata, insa vreau sa impartasesc cu voi cateva imagini din acesata "mica escapada". Pozele sunt facute in Neamt...
De mult nu am mai postat un text care sa imi apartina. Si cum am gasit aceasta compunere ratacita printre copertile groase ale unei carti, m.am gandit sa o impartasesc cu voi.
,,Episod din copilarie" se numeste si...sper sa va placa!
Episod din copilarie
,,Ce-i pasă copilului, când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire.”
Aşa gândea şi el a cărui singurătate îi era plină de gânduri , noaptea luminată de iluzii, tăcerea însufleţită de făgăduinţe. Zăcea în fotoliu, terifiat de gândul că afară nu mai există nimic, decât o noapte solidă ca un infinit sloi de smoală, o ceaţă neagră care a mâncat încet, pe masură ce înaintase în vârstă, oraşe, case, străzi, feţe. Singurul soare din univers pare să fi rămas becul veiozei, iar singurul lucru luminat de el - o faţă îmbătrânită de vreme.
Răsfoia o carte. Între paginile învechite de vreme era o bucată de hârtie albă. Pe ea era scrisă o listă cu lucruri pe care cândva fusese nevoit să le respecte, lucruri pe care trebuie să le înveţe fiecare copil, cum îi spuneau părinţii: să iubeşti, să râzi, să râzi din nou, să asculţi şi să înveţi, să spui te rog şi mulţumesc, să ai opinii, să le respecţi pe ale celorlalţi, să fii prieten şi să fii tu însuţi.
Ce frumos era în copilăria lui; părinţii îl dezmierdau şi pe el ca şi pe fratele lui. Crecuseră unul langă altul ca doi pomi care îşi amestecă rădăcinile sub pământ, ramurile în aer, parfumul în cer; insă dorinţa lor de a se vedea era aceeaşi, această dorinţă era o nevoie. Le plăcea să povestească despre copilăria lor, despre mustrările parinţilor, care uneori îi amuzau, dar timpul care aruncă asupra oricărei pietre mantia lui de muşchi, după cum aruncă asupra oricărui suflet mantia lui de uitare, trecuse. Ochii lui rătăciţi căutau în juru-i urmele unui trecut grozav, iar cu mâinile crispate încerca parcă să cheme amintri nemaipomenite.
Citise undeva că, pe masură ce înaintăm în vârstă, trecutul se şterge în măsura îndepărtării. Lui nu i se întampla ceea ce se întâmplă oamenilor care s-au rănit în vis: îşi privesc şi îşi simt rana, dar nu-şi aduc aminte când au primit-o.Abia închidea ochii şi începeau să i se perinde imagini vii ale zilelor trecute, din cea mai îndepărtată copilărie: poveşti cu feţi-frumoşi, creioane colorate si cântece vesele cu soare.
Vedea şi acum casa bunicilor, veche, cu prispa ei primitoare. Faţa buncii era mereu zambitoare, cu o vorbă blândă şi cu parul bălai. Işi amintea de vacanţele petrecute la ea.
Era pe la sfârşitul lui martie. Iarna se ascunsese si ea pe undeva, prin cotloanele triste, unde stă suferinţa.O primavară vie, zgomotoasă si iute, a plesnit din pământ, ţipând ca o deşucheată în marile cuprinsuri ale lumii , prin frunze şi păsări, prin nori şi iarbă si mai ales prin sufletele oamenilor. Potop de soare şi de prospeţime a scăpărat lumină cruda peste peria neagră a pădurilor. Aerul dulce al dimineţii, imbălsămat de mirosul florilor şi de acel parfum răcoros al frunzelor de curând crescute, răspândea peste tot bucurie ; păsărelele, sărind prin crengi, cântau acele mii de melodii sublime care îi inspirau în inimă şi melancolie, dar şi plăcere. Dealurile parcă se legănau, tremurându-şi lanurile de grâu, în vreme ce vârfurile împădurite, negre şi nemişcate vegheau odihna satului, ca niste capete de uriaşi îngropaţi în pământ până-n gât. Satul bătrân ocrotit sub o pânză fină de ceaţă argintie, se deştepta din somn în mângâierile calde ale soarelui primăvăratic. Rezemat pe o spinare de pădure cu frunze verzi şi ruginii, acesta părea plăpând ca o jucărie de copii, iar turnul bisericii-un paznic uriaş şi ursuz, îmbrăcat în straie străvechi, cenuşii, mâncate de vreme.
Cel mai frumos era seara. Luna se ivea mândră si rece de după un deal, întinzând o pânză albă de lumina peste case. Stelele licăreau sfioase presărate pe cerul de un albastru încântător. Suflările cele calde ale vântului de primăvară erau atât de line, încât abia frunzele plopului se clatinau alene. Această maiestuoasă şi dulce tăcere era întreruptă câteodată de suspinele unei privighetori care îşi cânta durerile ascunsă într-o dumbravă de lilieci.
Îi era drag la bunici. Îi era drag sa asculte teii supăraţi de vânt, mârâind cu vuiet prelung în urma unui tren obraznic şi gălăgios, şi-i erau dragi ţipetele pasarilor în noapte. Îi placea să-i zâmbească soarelui de sticlă, care trimitea potop de lumină deasupra lui.
Stia că viaţa e un naufragiu veşnic al speranţelor oamenilor, de aceea întotdeauna îndrăznise să-şi dorească să se întoarcă încă o zi în copilărie, în care părinţii îi îndeplineau toate dorinţele, în acea lume lipsită de griji.
Deodată, ca prin farmec işi zise-mama.Şi aşaşi-a întors gîndul spre ea, căutând în memorie chipul ei, traversând anii copilăriei sale. Îl vedea aievea prin fulgii care îi băteau în geam, când aspru, când trist, când zambitor. Figura mamei îi era adânc întipărită în suflet şi în mintea sa. Cu ochii mari, căprui, cu un amestec de bucurie şi tristeţe.
Câte n-ar fi dat să o mai vada o dată, dar stia că în viaţă totul cuprinde doar două cuvinte: aşteapta şi nădăjduieşte!
Da oamenilor mai mult decat se asteapta de la tine, si din tot sufletul ! Invata pe de rost poezia ta favorita;
Sa nu crezi tot ceea ce auzi, sa nu cheltuiesti tot ce ai si sa nu dormi cat vrei;
Cand spui "te iubesc ", sa o spui sincer;
Cand spui "imi pare rau ", priveste-l in ochi;
Abordeaza dragostea si bucuria cu o atitudine de abandon complet;
Sa crezi in dragoste la prima vedere; Sa nu razi niciodata de visurile cuiva ; oamenii care nu au visuri nu au mai nimic; Iubeste profund si pasional ; s-ar putea sa fii ranit, , dar e singura cale de a-ti trai viata din plin;
In divergentele cu altii, sa lupti cinstit ; nu da altora denumiri;
Nu judeca oamenii dupa numele lor;
Vorbeste incet, dar gandeste repede;
Cand cineva iti pune o intrebare la care nu vrei sa raspunzi, zambeste si intreaba : "de ce vrei sa stii…asta ? " Aminteste-ti ca marea iubire si marile realizari implica si riscuri mari;
Aminteste-ti ca relatia cea mai buna este aceea in care iubirea voastra, unul pentru celalalt, este mai mare decat nevoia voastra, unul de celalalt;
Judeca-ti succesul dupa lucrurile la care a trebuit sa renunti pentru ca sa-l obtii;
Cand pierzi, nu pierde si lectia;
Aminteste-ti cei 3 R: Respect pentru tine, Respect pentru ceilalti, Responsabilitate pentru toate actiunile tale;
Nu lasa o disputa marunta sa afecteze o mare prietenie;
Cand iti dai seama ca ai facut o greseala, fa imediat ceea ce trebuie ca sa o corectezi;
Zambeste cand ridici receptorul. Cel care te cheama va simti aceasta;
Casatoreste-te cu un om cu care iti place sa discuti. Pe masura ce trece timpul, priceperea lui in conversatie va fi mai importanta decat orice altceva;
Petrece ceva timp de unul singur;
Deschide-ti bratele in fata schimbarii, dar nu renunta la valorile tale;
Aminteste-ti ca uneori tacerea e cel mai bun raspuns;
Citeste mai multe carti si uita-te mai putin la TV;
Traieste o viata buna, onorabila.Cand vei imbatrani si vei privi inapoi, vei putea sa te bucuri de ea a doua oara;
In casa ta, e foarte importanta o atmosfera plina de iubire. Fa tot ce poti ca sa creezi un camin armonios si linistit;
In neintelegerile cu cei iubiti, ocupa-te de situatia prezenta. Nu scoate la iveala trecutul;
Citeste printre randuri;
Impartaseste-ti intelepciunea. Este o cale de a dobandi nemurirea;
Roaga-te ; este o putere nemasurata in aceasta; Sa nu intrerupi niciodata pe cineva cand iti face un compliment;
Vezi-ti de treburile tale ! Invata regulile, apoi incalca vreo cateva; O data in an, mergi intr-un loc unde nu ai mai fost niciodata;
Daca ajungi sa castigi bani multi, foloseste-i ca sa-i ajuti pe altii. Este cea mai mare satisfactie pe care ti-o poate da averea;
Aminteste-ti ca a nu primi ceea ce vrei este uneori un mare noroc;
"Am invatat ca scrisul ,ca si vorbitul, poate linisti durerile sufletesti! Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai. Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati!” Octavian Paler
De curând am citit despre un experiment inedit efectuat de o profesoară de la o Universitate din New York pe care am să vi-l împărtăşesc şi voua. Poate că nu e cine ştie ce, dar cred că putem învăţa din el o tactică care să ne ajute în relaţiile cu ceilalţi.
Într-una din zile, o profesoară s-a decis să îi felicite pe toţi studenţii anului doi. I-a chemat pe rând la ea şi fiecăruia i-a spus de ce consideră ea că sunt importanţi pentru ea şi restul colegilor lor. Le-a oferit şi câte o panglică albastră pe care era imprimat cu litere aurii: “Cine sunt eu contează”.
Apoi le-a propus să facă împreună un experiment. Cine doreşte să participe va primi încă 3 panglici pe care urma să le ofere mai departe unei persoane importante din viaţa lor, rugându-o şi pe aceasta din urmă să procedeze la fel cu panglicile primite.
După o săptămâna aştepta să i se prezinte rezultatele.
Unul dintre băieţi a mers la un tânăr director al unei companii învecinate. I-a spus acestuia cât de mult l-a ajutat în planificarea carierei sale. Apoi i-a prins o panglică albastră de cămaşă. I-a vorbit despre proiectul iniţiat de profesoara sa şi i-a înmânat şi celelalte 2 panglici rugându-l să găsească o persoană importantă din viaţa sa pe care să o onoreze cu o panglică şi să i-o dea pe a doua pentru a i se găsi şi aceleia un stăpân. A încheiat cu rugămintea de a-i spune cum au decurs lucrurile.
La sfârşitul programului din acea zi de lucru, tânărul director a mers la şeful său, o persoană foarte morocănoasă din fire. I-a spus acestuia că-l admiră pentru că este un geniu creativ. Şeful a părut foarte surprins. Tânărul l-a întrebat apoi dacă acceptă să primească în dar o panglică albastră şi dacă poate să i-o prindă de sacou. Răspunsul a fost afirmativ. Tânărul director i-a prins-o pe haină, chiar deasupra inimii, după care i-a dat încă o panglică şi i-a cerut o favoare, aceea de a înmâna cea de-a doua panglică cuiva important din viaţa sa. I-a povestit despre studentul care i le-a dat şi despre proiectul la care acesta lucra.
Şeful s-a hotărât să intre şi el în joc. În acea seară, s-a reîntors acasă la băiatul său de 14 ani. S-a aşezat lângă el şi a începu să i se confeseze.
“Azi s-a întâmplat un lucru incredibil. Eram în biroul meu şi unul dintre tinerii directori a venit la mine pentru a-mi spune că mă admiră, după care mi-a prins această panglică albastră pe haină. Apoi mi-a dat o a doua panglică pe care m-a rugat să o înmânez unei persoane pe care eu o preţuiesc. În timp ce conduceam spre casă am început să mă gândesc cui aş putea să îi dau această panglică. Atunci m-am gândit la tine. Vreau să ţi-o înmânez ţie. Zilele mele sunt foarte aglomerate şi când vin acasă nu prea îţi acord atenţie. Uneori strig la tine pentru că nu ai luat note bune la şcoală sau pentru că în camera ta e dezordine. Acum, însă, vreau să îţi fac o destăinuire. Tu şi mama ta sunteţi cele mai importante persoane din viaţa mea. Eşti un băiat bun. Te iubesc şi sunt mândru de tine.”
Băiatul începu să plângă de mama focului. Printre lacrimi i-a spus tatălui său că se gândea ca mâine să îşi curme viaţa pentru că era convis că nu-l iubea. Acum ştie. E cea mai fericită zi din viaţa lui.
Din acea zi, şeful era un om complet schimbat. Nu mai era o persoană posomorâtă, ba mai mult, profita de fiecare ocazie pentru a le spune angajaţilor săi că prin ceea ce fac sunt importanţi pentru companie. Tânărul director a ajutat în continuare studenţii în planificarea carierei lor, dar nu a uitat să le spună că au făcut o diferenţă în viaţa lui, una fiind viaţa fiului şefului său.
Iar studenţii au învăţat o lecţie preţioasă: “Cine eşti contează!”
Toţi suntem ca nişte verigi ale aceluiaşi lanţ. Ceea ce facem se propagă din verigă în verigă, şi pe măsură ce înaintează poate căpăta amploare. Nici nu bănuim cât de mult bine putem face! Cine suntem contează atât în viaţa noastră, cât şi în viaţa celorlalţi.
Te invit şi pe tine să le arăţi persoanelor importante din viaţa ta că ţii la ele, că le apreciezi.Oricine citeste acum, aceasta postare, primeste trei panglici albastre: una dintre ele va fi pastrata ,iar celelalte doua vor fi daruite mai departe.
