skip to main |
skip to sidebar
Speranţa este una dintre şansele pe care le are omul de a fi fericit.Dintotdeauna speranţa a fost considerată una dintre cele mai valoroase trăsături ale personalităţii umane, singura care poate, de altfel, să asigure trecerea noastră prin încercările la care viaţa ne supune.
Ea este izvor de energie.Mă gândesc la bolnavii care au aflat un diagnostic cutremurător şi la cei dragi lor, care le sunt aproape. Dacă nu ar exista o raza de speranţă , nimeni nu ar mai găsi puterea să lupte.
Dacă fără lumină ne-am târî prin obscuritate, fără speranţă ne-am târî prin abisurile neputinţei.
"O forma apare ...si alta dispare. O stare sufleteasca ...se topeste in alta. Un sunet trece ...in altul Si nicaieri, nimic nu ramane fix, poate numai lumina stelelor si instinctul din toate fapturile vii care spune: MERGI INAINTE!" (John Galsworthy)
"Lumea are nevoie de speranţă ca de lumină"(Dimitrie Bolintineanu)
on joi, 9 iulie 2009
Speranţa este una dintre şansele pe care le are omul de a fi fericit.Dintotdeauna speranţa a fost considerată una dintre cele mai valoroase trăsături ale personalităţii umane, singura care poate, de altfel, să asigure trecerea noastră prin încercările la care viaţa ne supune.
Ea este izvor de energie.Mă gândesc la bolnavii care au aflat un diagnostic cutremurător şi la cei dragi lor, care le sunt aproape. Dacă nu ar exista o raza de speranţă , nimeni nu ar mai găsi puterea să lupte.
Dacă fără lumină ne-am târî prin obscuritate, fără speranţă ne-am târî prin abisurile neputinţei.
15 comentarii:
Un vector reprezintă grafic mişcarea.
Ce este mişcarea? E viaţa?
Vectorul este o săgeată caracterizată de trei elemente:
- mărime (lungimea săgeţii),
- direcţie (orientarea liniei săgeţii) şi
- sens (dat de asezarea vârfului săgeţii).
Acest ultim element (considerând că viaţa noastră, a fiecăruia, e un vector) eu l-aş numi "speranţă".
Nu toţi vectorii-s identici. Pot avea aceeaşi mărime dar direcţii diferite şi în cazul acesta e un nonsens să vorbim de sens, decât dacă recurgem la proiecţii pe o direcţie dată.
Tu te-ai referit, iniţial, la speranţa individului şi ulterior, la speranţa celor apropiaţi lui, legată tot de el.
Ai proiectat de fapt pe direcţia dată de speranţa sa, speranţele celorlalţi.
Pentru speranţa "Lumii", de care face Bolintineanu vorbire, proecţia acestor vectori nu mai este valabilă, fiind necesară suma vectorilor ( dupa regula paralelogramului) care este tot un vector cu mărime şi sens (nu se putea altfel) dar a cărui direcţie nu este nici întâmplătoare şi nici arbitrară ci rezultantă.
Dacă politicienii noştri ar şti şi ar inţelege acest lucru şi nu ne-ar proiecta viata noastră, a fiecăruia, pe direcţia pe care au apucat-o ei, azi am şti încotro ne îndreptăm, fiecare şi în ansamblu, fără a mai strecura între ce vrem noi şi ce vor ei nici un unghi(fi).
Când, între ce vrem noi şi ce vor ei, unghiul este zero, cosinus de fi este maxim (unu) şi săgeata (speranţa) ne duce înainte cu toata viteza.
Când însă le este perpendicular (la stanga sau la dreapta) de ce vrem noi, cosinus de 90 de grade este zero (dar nu minim) - ca acum - şi stăm pe loc, fără speranţă.
Există însă minimul, când pe aceeaşi direcţie săgeata (speranţa) noastră trage invers decât voinţa lor.
Cosinus de 180 de grade înseamnă minus unu.
Ei, bine, la minus unu, să îi ferească Dumnezeu, dar mă cam tem că nici El nu-i mai scapă.
Ca pe Câ.
asa e...speranta este singurul mijloc prin care poti ajunge la scop cu reusita:D
vai de mine...melodia e...CREDE de Voltaj...daca ma gandesc cate lucruri nu ne leaga...ca si amintirea asta...
pauzele cand cantam...orele de muzica in care ne pregateam si pana la urma tot nu l-am cantat:( dar macar ne-am distrat:D
@KinR,
Interesant ceea ce spuneţi, deşi fizica nu a fost niciodată punctul meu forte:).
E ciudat câte lucruri se pot înţelege din aceste noţiuni ce au legătura cu ea.
Vă mulţumesc de vizită şi vă mai aştept!
@Raza de soare,
Da...frumos...:)
"Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire."- Isabel Allende
@Life,
Bine ai venit în "căsuţa mea cu gânduri".Te mai aştept!
O săptămână încununată de momente frumoase iţi doresc!
DRAGA LIFE..TI-AM DARUIT FLUTURI SI TRANSFORMARE LA MINE PE BLOG...COPIII TE IMBRATISEAZA...E FRUMOS TARE LA TINE..SI PLIN DE CULORI
Împrejurul luminii
Se mai ţesea o plasă.
Priveam
Dansul degetelor cu oase albe
Ca nişte fluturi prinşi în insectar;
Degetele mele cu aripi
Desenau o hartă -
-Viaţa-
Între două plase
De fluturi şi de lumină.
Aveam aripi.
te rog sa stergi mesajele de care ti-am spus...mersi anticipat:D
pe asta nu trebuie neaparat
apropo sa treci pe la mine la blog ca te asteapta un premiu:D
un lat premiu te asteapta la mine pe blog...
UNEORI SPERANTA ESTE TOT CE-TI MAI RAMANE
Trimiteți un comentariu